ASOCIAȚIA Salvați Copiii Iași în parteneriat cu Universitatea Națională de Arte „George Enescu” (UNAGE) din Iași – Facultatea de Arte Vizuale și Design și Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași, anunță cu bucurie reluarea proiectului cultural Creative Healing, co-finanţat de Administraţia Fondului Cultural Naţional, ce se va derula în perioada aprilie – noiembrie 2026.
Aflat la a III-a ediție, proiectul urmărește îmbunătățirea calității vieții pentru copiii spitalizați în secția de oncologie a Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii ”Sfânta Maria” Iași, prin folosirea unui program interdisciplinar de terapie prin arte expresive, spectacole de teatru de păpuși și film. Proiectul le oferă copiilor oportunitatea de a-și identifica și exprima emoțiile, precum și de a-și descoperi resursele interioare pentru a face față provocărilor. Activitățile creative le oferă copiilor nu doar o modalitate de a se exprima, ci și un sprijin esențial în gestionarea stresului și în procesul lor de adaptare și recuperare emoțională.
Proiectul prin acțiunile propuse se adresează: ∙ familiilor care trec prin astfel de situații – facilitând comunicarea emoțiilor și favorizând conectarea; ∙ personalului medical: contribuind la îmbunătățirea relațiilor și comunicării, cu impact pozitiv asupra actului medical; ∙ artiștilor și profesioniștilor din domeniul cultural – prin promovarea artei și culturii în contexte mai puțin expuse; ∙ comunității ieșene, prin efectele pozitive generate de proiect și promovarea diversității culturale.
Beneficiar al proiectului se poate considera orice persoană care este „afectată” pozitiv de creșterea accesului la cultură și educație, de îmbunătățirea coeziunii comunitare și de promovarea incluziunii sociale prin artă.
Anca Sâiu, psiholog în cadrul Asociației Salvați Copiii Iași, subliniază câteva aspecte relevante ale proiectului: „Prin artă, acești copii reușesc să găsească alinare, sens și resurse interioare pentru a traversa această experiență. Creative Healing a dovedit deja că poate transforma experiența spitalizării și are potențialul de a deveni un model replicabil la nivel național. Ediția a III-a este, prin urmare, un pas important pentru consolidarea și extinderea impactului său, cu beneficii directe pentru copii, familii și comunitate.”
Rezultate așteptate:
- Pe parcursul a 7 luni, copiii spitalizați vor participa la 50 de ateliere de terapie prin artă, spectacole de teatru de păpuși și proiecții de film;
- Organizarea celei de-a treia ediții a expoziției-manifest ”I am here too” – care va reuni o selecție de lucrări ale copiilor, dar va reflecta și experiențele din timpul atelierelor;
- Realizarea cărții -„De la copii pentru copii” – care va aduna desene, mesaje de încurajare și gânduri, oferind voce și forță copiilor implicați și aducând inspirație celor care o vor citi;
- Implementarea unor abordări inovatoare (care îmbină arta și terapia) în mediul spitalicesc, evidențiind valoarea artelor ca instrumente de dezvoltare și schimbare;
- Dezvoltarea unor modalități creative de exprimare prin artă pentru reducerea stresului și anxietății și îmbunătățirea stării de bine a copiilor;
- Consolidarea rețelei de profesioniști interesați de utilizarea artelor în intervenții terapeutice și pot contribui la diseminarea bunelor practici.
În fiecare copil există o poveste, pe care, prin artă, o ajutăm să prindă culoare!

Proiectul nu reprezintă în mod necesar poziţia Administrației Fondului Cultural Național. AFCN nu este responsabilă de conținutul proiectului sau de modul în care rezultatele proiectului pot fi folosite. Acestea sunt în întregime responsabilitatea beneficiarului finanțării.
Pentru mai multe informații legate de proiect ne puteți contacta la numărul de telefon: 0722288045, persoană de contact: Claudia Penescu, manager proiect.
Despre Organizația Salvați Copiii:
Salvați Copiii, Filiala Iași este membră a Organizației Salvați Copiii România. De 34 de ani, Salvați Copiii România construiește programe sociale, politici publice și practici solide în beneficiul copilului din România. Expertiza și complexitatea proiectelor la nivel național fac din organizație o instituție socială esențială, al cărei rol este medierea între societatea și autoritatea publică, în beneficiul copilului. În cele peste trei decenii de activitate, Salvați Copiii a intervenit activ în societate, identificând soluții concrete pentru protejarea și sprijinirea copiilor vulnerabili și a militat, în același timp, pentru o colaborare viabilă cu autoritățile decidente, pentru asigurarea interesului superior al copilului. Salvați Copiii și-a asumat rolul de supraveghere vigilentă a autorităților publice, în așa fel încât acestea să implementeze politici publice de durată care să corecteze cauzele care duc la vulnerabilizarea copiilor. Totodată, organizația a reușit să creeze rețele active de solidaritate, prin încurajarea responsabilității sociale a companiilor și a societății, în sens larg. În calitate de membru al Save the Children, cea mai mare organizație independentă din lume care promovează drepturile copilului şi care cuprinde 30 de membri și desfășoară programe în peste 120 de țări, VIZIUNEA noastră este o lume care respectă, pentru fiecare copil, dreptul său la supraviețuire, educație, protecție și participare, asumându-ne MISIUNEA de a obține progrese importante privind modul în care copiii sunt tratați.



