Publicația industriei TECH regionale

Confederația Patronală Concordia a avut o întâlnire cu Președintele Camerei Deputaților și Ministrul Muncii privind consolidarea competitivității României

concordia-pinmagazine.ro

Confederația Patronală Concordia a avut astăzi, 1 aprilie 2026, o întâlnire cu Președintele Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, și cu Ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale, Petre-Florin Manole. Discuțiile au vizat provocările și nevoile actuale ale economiei românești, în contextul unui mediu internațional dificil și extrem de volatil.
Concordia a fost reprezentată de președintele organizației, Dan Șucu, vicepreședinții Iulian Stanciu și Ondrej Safar, precum și de directorul executiv, Paul Aparaschivei. În cadrul întâlnirii, s-a confirmat importanța dialogului social constant și constructiv între mediul privat și autoritățile statului, un dialog pe care Concordia, din poziția de partener social reprezentativ, îl consideră esențial în luarea deciziilor care vizează consolidarea competitivității economiei românești.


„Pe noi ne interesează competitivitatea României. Mediul privat reprezentat de Concordia are imaginea de ansamblu a ceea ce se întâmplă astăzi în economie și contribuie activ la identificarea soluțiilor necesare pentru a traversa această perioadă dificilă. Companiile din România au nevoie de predictibilitate, de un cadru fiscal coerent și de energie la prețuri competitive. Acestea sunt condițiile esențiale pentru ca investițiile să continue și locurile de muncă să fie protejate. Concordia este aici să construiască punți și vom continua acest dialog cu toată responsabilitatea față de economia României.”, a declarat Paul Aparaschivei, Director Executiv, Concordia.


Reprezentanții confederației patronale au punctat că, în contextul provocărilor actuale (criza energetică generată de conflictul din Orientul Mijlociu, nevoia de consolidare fiscală a României și incertitudinile cauzate de evoluțiile geopolitice) este esențial ca mediul de afaceri din România să fie stimulat să investească.


Concordia a subliniat costul ridicat al energiei ca principal element care afectează competitivitatea companiilor locale și a evidențiat riscul politicilor de plafonare prezente astăzi în piață. Reprezentanții Concordia au atras atenția asupra nevoii urgente de investiții în dezvoltarea rețelelor energetice, astfel încât România să poată asigura, pe termen mediu și lung, acces la surse energetice noi, la costuri competitive, pentru toți clienții.


Pentru reprezentanții Concordia, eliminarea impozitelor pe cifra de afaceri și menținerea cotei unice de impozitare rămân principalele solicitări, deoarece acestea susțin un climat favorabil investițiilor pe termen lung. Competitivitatea României a fost sprijinită în ultimii ani de investiții publice majore în infrastructura de transport, iar una din direcțiile complementare care trebuie consolidate în perioada următore rămâne transformarea digitală a economiei și societății, inclusiv în ceea ce privește competențele populației și calitatea serviciilor publice digitale.
Dialogul va continua în vederea identificării unor propuneri concrete de acțiune pentru consolidarea competitivității României. Concordia rămâne un partener responsabil, implicat în construirea unui program economic benefic atât mediului de afaceri, cât și cetățenilor.


*Confederația Patronală Concordia reprezintă 20 dintre cele mai importante sectoare ale economiei românești și este un partener de dialog social, reprezentativ la nivel național. Cu o contribuție de 30% din PIB și aproape jumătate de milion de angajați în peste 4.200 de companii mari și mici, cu capital românesc și străin, Confederația Patronală Concordia este singura organizație din România membră BusinessEurope, Organizația Internațională a Angajatorilor (IOE) și Business at OECD (BIAC).
Ca partener social reprezentativ, ne concentrăm pe teme de o importanță majoră pentru dezvoltarea și prosperitatea României, printre care se numără piața muncii și dialogul social, educația, digitalizarea, protecția consumatorilor, viitorul transportului, fondurile europene, economia circulară.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,