Publicația industriei TECH regionale

Școala informală de IT sărbătorește 9 ani de pasiune în IT prin Community Day, un eveniment deschis publicului larg la Iași

  • Community Day are loc în 6 octombrie, începând cu ora 18:00, la Fab Lab Iași. Evenimentul reunește comunitatea locală de IT: companiile angajatoare, partenerii, absolvenții, mentorii și prietenii Școlii informale de IT. Până în prezent, peste 6000 de persoane au absolvit cursurile Școlii informale de IT la nivel național, pentru a accesa o carieră într-un domeniu cu perspective foarte bune de viitor: salarii mari, pachete de beneficii, oportunități profesionale. 
  • Startul se dă la Iași, în 6 octombrie, însă evenimentul va avea loc în toată țara. Școala informală de IT sărbătorește 9 ani de când schimbă viețile oamenilor în mai bine prin educație alternativă. Instituția a ajuns deja la 8 sedii în cele mai mari hub-uri tehnologice din România, Iași, Cluj-Napoca, București, Brașov, Craiova, Sibiu, Timișoara, dar și în Republica Moldova. La Community Day, reprezentanții celor mai mari companii de IT, mentorii și absolvenții vor fi alături de persoanele interesate de perspectivele unui job în industria software. Organizatorii își propun să creeze o atmosferă festivă, relaxată, specifică Școlii informale de IT.
  • Invitația este deschisă publicului larg: orice persoană interesată de cursurile Școlii informale de IT și de joburile foarte bine plătite din industria software poate participa. 

Inițiativa Școlii informale de IT creează o punte de legătură între sistemul educațional și piața muncii din industria software. Prin experiența sa diversă, școala va crea un prilej excelent de interacțiune între angajatorii firmelor de IT din Iași, absolvenții, mentorii Școlii informală de IT și persoanele interesate de  reconversie profesională.

Ce spune Școala informală de IT despre eveniment

„Deschizători de drumuri” – așa am fost numiți acum 9 ani, când am lansat Școala informală de IT. După aproape un deceniu de activitate, avem satisfacția de a spune că am schimbat viețile a mii de oameni în mai bine, oameni care – din cauza unui context de împrejurări –  au ajuns să practice cu totul alte meserii decât cele din IT și care căutau, efectiv, o nouă șansă de a se exprima profesional. Despre ei este Community Day. Despre ei este Școala informală de IT – explică Răzvan Voica, CEO Școala informală de IT 

Cursurile țin pasul cu nevoia angajatorilor din IT și oferă acces la joburi bine plătite 

La Community Day, toți cei care care vor să afle mai multe din culisele Școlii informale de IT sunt invitați să ne pună direct orice întrebare, să discute cu absolvenții, cu mentorii, cu partenerii și prietenii noștri. Suntem bucuroși să remarcăm că interesul pentru cursurile de IT este extrem de mare în Regiunea Moldovei, nu doar în Iași, ci și în județele vecine: Bacău, Neamț, Suceava, Galați și așa mai departe. Le oferim pasionaților de IT șansa de a se înscrie de oriunde și de a urma cursurile noastre 100% online – declară Dan Zaharia, Școala informală de IT – Iași

O nouă șansă în carieră 

Persoanele care au rămas fără job în perioada pandemiei au opțiunea reală a reconversiei profesionale într-un domeniu care le oferă perspective foarte bune de viitor: salarii mari, pachete de beneficii, sprijin pentru evoluția în carieră și o siguranță financiară mai importantă ca niciodată în această perioadă. Cererea pentru cursurile Școlii informale de IT este mare. Cursanții sunt atrași de procesul complet de pregătire pe care îl oferă această instituție. În plus față de programul cursurilor, aceștia învață să își facă CV-urile și să se pregătească pentru interviurile de angajare, astfel încât să atragă atenția recrutorilor.
Rezervă-ți locul gratuit la eveniment aici: https://scoalainformala.ro/community-day-iasi-2022/.

Distribuie și tu:

START Nominalizări PIN AWARDS 2024!

Industria regională de TECH se pregătește să celebreze o nouă serie de recunoașteri prin Gala PIN AWARDS 2024, care va avea loc joi, 23 mai

RECOMANDATE

Articole similare

George_SmartEU

BCR extinde serviciile pentru antreprenori din George și lansează George SmartEU, o funcționalitate care facilitează accesul la informații despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale

București, 18 aprilie 2024. Banca Comercială Română anunță o nouă extindere a ecosistemului digital George prin lansarea George SmartEU, funcționalitate care facilitează accesul antreprenorilor la informații complete despre programele de finanțare din fonduri europene sau naționale.

FORVIA - Hella - TUIASI

FORVIA HELLA România modernizează un laborator de studiu pentru studenți în Iași 

Furnizorul automotive internațional FORVIA HELLA continuă să sprijine educația în universitățile partenere din România, în orașele în care își desfășoară activitatea. La mai bine de un an de la inaugurarea centrului tehnic de la Iași, compania a finalizat un laborator, spațiu de studiu pentru studenții Facultății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologia Informației din cadrul Universității Tehnice ”Gheorghe Asachi” Iași.

PIN magazine - IT și Pisica lui Schrodinger

Industria IT și pisica lui Schrödinger

În 2024, dacă întrebi 100 de manageri IT cum va arăta piața și tendințele din industrie, vei primi tot atâtea răspunsuri paradoxale precum „pisica lui Schrödinger” – unii vor spune că piața dă semne de revenire, alții vor spune că se fac încă disponibilizări și că există presiuni din partea clienților privitoare la proiectele în derulare. Cu alte cuvinte, din perspectiva unora, în 2024 industria IT își va reveni, ne vom întoarce la birou (mai mult sau mai puțin forțați) încurajați de faptul că se reiau angajările și se deschid proiecte noi.