Publicația industriei TECH regionale

Comisia Europeană oferă finanțare de 62 milioane de euro pentru proiecte de top în domeniul Internetului, în perioada 2021-2022

Comisia Europeană a anunțat la Forumul NGI 2021, care a avut loc pe 18-19 mai 2021, că va aloca fonduri în valoare de 62 milioane de euro pentru programul Europa Orizont, în perioada 2021-2022, continuând astfel programul de finanțare în cercetare și inovare. Specialiștii europeni au dezvăluit care sunt perspectivele de dezvoltare a Internetului și cum poate fi creat un Internet mai deschis, mai sigur și mai sustenabil.

Inovatori europeni de top în domeniul Internetului, o comunitate de programatori, așa numita comunitate open source, și persoane care se ocupă de politica publică în Europa și-au prezentat ideile NGI Forum, evenimentul flagship al programului Next Generation Internet, care a avut loc online și la care au participat peste 800 de persoane din peste 50 de țări. Tema principală expusă în cadrul evenimentului a fost modul în care va fi creat un Internet mai sigur, deschis și sustenabil în Europa. 

Comisia Europeană a anunțat că a reînnoit contractul de finanțare pentru NGI (Next Generation Internet), parte a programului Horizon Europe. Astfel, în perioada 2021-2022, va aloca fonduri în valoare de 62 milioane de euro pentru a sprijini inovatori de top în tehnologia Internetului în domenii ce țin de încredere și suveranitatea datelor pe Internet, motoare de căutare de încredere, Internet Architecture și tehnologii descentralizate, și, de asemenea, pentru o relație de colaborare și cooperare cât mai strânsă între Uniunea Europeană (UE) și SUA și UE și Canada. 

Next Generation Internet (NGI) este o inițiativă a Comisiei Europene care și-a propus să contureze dezvoltarea și evoluția Internetului în Internetul oamenilor. Un Internet care răspunde la nevoile fundamentale ale oamenilor, inclusiv în materie de încredere, securitate și incluziune, totodată reflectând valorile și normele de care se bucură toți cetățenii în Europa. NGI cuprinde un program ambițios de cercetare și inovare care are la bază o investiție inițială a Comisiei Europene de peste 250 de milioane de euro între 2018-2020 și face parte din programul viitor Orizont Europa (2021-2027).

„Investim de 7 ani în programul Orizont Europa și sunt nerăbdător să văd cum comunitatea NGI oferă soluții de tehnologii, contribuie la stabilirea unor standarde globale în privința Internetului și la dezvoltarea programelor open source, participă la dezbateri în domeniu și este partea a acestei viziuni pe care Europa o urmează pentru viitorul Internetului” a spus Thierry Breton, Comisar european pentru piața internă la Comisia Europeană, în deschiderea forumului NGI.

Eva Kaili, membru al Parlamentului European, a reamintit participanților rolul important al inovației și al reglementărilor în zona digitală și, totodată, a vorbit despre inițiativele de reglementare stabilitate de UE recent care au ca scop transparență, protecție și responsabilitate în sfera digitală.

În perioada 2018-2020, peste 400 de proiecte și 600 de inovatori și cercetători în domeniul Internetului au fost finanțați de Comisia Europeană prin inițiativa NGI.

Pentru oportunități de interviuri contactați departamentul pentru presă: [email protected]

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,