- Festivalul va avea loc în 29 septembrie, în cadrul evenimentului de deschidere a anului universitar de la Facultatea de Informatică, din cadrul Universității “Alexandru Ioan Cuza” din Iași
- Evenimentul, organizat în preajma Zilei Internaționale a Cafelei (marcată în fiecare an la data de 1 octombrie), este unul unic pentru comunitatea de studenți și comunitatea de IT&C din Iași
Iași, 25 septembrie 2025. După succesul primelor două ediții Code2Cup din 2024 și 2025 organizate la București – care au adunat fiecare 15 echipe concurente, aproximativ 3.000 de participanți din companii mari de IT, freelancers, start-ups, studenți, dar și jucători importanți din industria cafelei și conexe -, Code2Cup, primul festival de cafea din România dedicat profesioniștilor din industria de IT&C din România, organizează prima ediție regională la Iași.
Vizitatorii și participanții prezenți la deschiderea anului universitar la Facultatea de Informatică din Iași vor avea ocazia de a asista la mult-așteptata competiție a celor mai bune echipe de baristas amatori din rândul profesioniștilor din IT. În acest an, competiția de la Iași va avea două probe: latte art și recunoașterea unor note distincte ale cafelei preparate. Code2Cup aduce împreună oamenii, prin pasiunea pentru cafea și încurajează echipele să experimenteze și să lucreze împreună într-o atmosferă unică.

Pe lângă competiția Cupa Barista în IT, în cadrul festivalului Code2Cup vor fi organizate și ateliere despre cafea, sesiuni de tasting, sesiuni de networking, iar participanții vor avea la dispoziție stații de cafea de specialitate și alte produse asociate cafelei precum ciocolată de specialitate.
Code2Cup studențesc
La Iași este a doua ediție în care Code2Cup va avea loc într-un campus universitar, după ediția din vară organizată în campusul Politehnicii bucureștene, pentru a fi în mijlocul comunității de viitori profesioniști în IT, printre care se numără mulți consumatori educați ai cafelei și dornici de explorare.
„Facultatea de Informatică este mai mult decât un loc de studiu – este un spațiu unde se nasc idei și se leagă comunități. Începem anul universitar alături de un eveniment care reunește pasiunea pentru IT&C și pentru cafeaua de specialitate, într-un cadru deschis, prietenos și inspirant”, a declarat Lenuța Alboaie, Decan al Facultății de Informatică, Universitatea Alexandru Ioan Cuza din Iași.
„Suntem bucuroși să organizăm prima ediție regională Code2Cup la Iași, un centru universitar important, și suntem recunoscători pentru deschiderea Facultății de Informatică, care a îmbrățișat ideea acestui festival și care și-a dorit să ofere o experiență altfel comunității IT&C din Iași”, spune Mihaela Dincă, co-organizator al festivalului.
Parteneri
Pe lângă partenerul instituțional al festivalului – Facultatea de Informatică a Universități „Al.I. Cuza” din Iași-, partenerii de comunitate sunt Innovation Labs 2025, Fab Lab Iași, Asociația Studenților Informaticieni Ieșeni. Capuchin Coffee Roasters, Artisan Coffee Gear, Mabo Coffee Roasters susțin evenimentul în calitate de parteneri de cafea.
Detalii despre festival pot fi găsite aici: https://code2cup.ro/
***
Despre organizatori
TP Blend&more
TP Blend&more este un organizator de evenimente specializat în experiențe cu și despre cafea, cafea de specialitate la evenimente, ateliere și teambuildinguri care adună comunități și le oferă oamenilor și echipelor experiențe memorabile.
Third Place România
ThirdPlace.ro este o platformă media de conținut premium dedicată leadership-ului și dinamicii din zona dezvoltării personale și profesionale, care aduce împreună, prin secțiunea Contributors, vocile unor experți și lideri din domeniiel lor. În plus, ThirdPlace.ro furnizează clienților analize de trenduri, servicii de comunicare de employer branding și consultanță în dinamica mediilor de lucru.



