Publicația industriei regionale de IT & outsourcing

Cluburile Rotary din Iași s-au mobilizat pentru a sprijini refugiații din Ucraina

În contextul crizei umanitare generate de războiul din Ucraina, cele cinci cluburi Rotary din Iași au demarat o inițiativă rapidă de consiliere și ajutor umanitar pentru refugiați, în cadrul campaniei „Rotary Helping Ukraine”. Numai în prima săptămână, peste 2.200 de persoane, în special mame cu copii aflate în tranzit, au fost sprijinite prin traduceri, consiliere juridică, sprijin în achiziția de bilete de transport și cazare. 

Contextul internațional actual, generat de criza din Ucraina, a transformat Iașul în cel mai mare hub urban de tranzit și găzduire a refugiaților care sosesc din țara vecină lovită de război. Cele cinci cluburi Rotary din Iași (Rotary Iași, Rotary Iasi 2000, Rotary Curtea Domnească, Rotary Copou și Rotary Junimea), prin grupul de acțiune locală „Rotary helping Ukraine”, au demarat încă de la începutul săptămânii trecute o campanie de consiliere și asistență umanitară, acționând ca un pivot rotarian la granița de est a Uniunii Europene. 

Acțiunile cluburilor Rotary s-au concentrat în două direcții: 

● crearea unui fond de urgență „Rotary Helping Ukraine”, unde s-au colectat în prima săptămână în jur de 20.000 de euro 

● crearea unui punct de informare permanentă în cadrul Aeroportului Internațional Iași. 

Zeci de voluntari din Rotary, Rotaract și Interact din Iași au fost mobilizați pentru derularea campaniei. La acești s-au adăugat voluntari traducători (vorbitori de

limbă ucraineană), care au deservit centrul de informare permanentă din cadrul Aeroportului. 

Numai la acest punct de tranzit aerian, săptămâna trecută, peste 2.200 de persoane au beneficiat de servicii de consiliere juridică, asistență lingvistică, sprijin în completarea formularelor vamale și a declarațiilor specifice din aeroport. De asemenea, cluburile Rotary au asigurat servicii hoteliere pentru 50 de familii cu 2 sau 3 copii. 

Alte servicii oferite: asistență transport spre gară sau locurile de cazare, identificarea de soluții animalele de companie nu sunt acceptate la îmbarcare, furnizare de produse și hrană pentru copii, amenajarea unui spațiu de joacă, încărcare telefoane și internet prin wi-fi. 

În urma interacțiunii directe cu refugiații, s-a constatat că majoritatea sunt mame însoțite de copii, care au dificultăți în a comunica în alte limbi. Mai bine de jumătate se află în tranzit către orașe din Europa cu scopul de a-și întregi familia cu frații, părinții care lucrează în străinătate. 

Bariera lingvistică, stresul cauzat de război, despărțirea de bărbații din familie, care au rămas în Ucraina, le creează un mare sentiment de nesiguranță și panică. La acestea se adaugă lipsa informațiilor, nevoile speciale pentru copii (mâncare de bebeluși, lapte praf, absorbante, igienizarea biberoanelor, medicamente), oboseala acumulată de copii. În plus, tranzitul este îngreunat sau limitat de lipsa documentelor pentru copii. 

Pentru a putea oferi sprijin refugiaților din Ucraina, cluburile Rotary din Iași au deschis un cont bancar în care colectează donații, sumele colectate fiind direcționate către asigurarea de cazare și masă refugiaților, dar și acoperirea altor nevoi ale ale acestora atât în Iași cât și în punctele de trecere a frontierei din apropiere (Sculeni, Albița, Stânca și Siret). 

Contul pentru ajutorarea refugiaților: RO35BRDE240SV57496012400 Date de plată: 

ASOCIATIA ROTARY IASI CURTEA DOMNEASCĂ 

(cod fiscal – RO 18720284)

Distribuie și tu:

Norii negri și zorii trandafirii

Citește articolul scris de Varujan Pambuccian pentru PIN magazine despre Impactul Inteligenței Artificiale asupra programatorilor și a societății digitale.

RECOMANDATE

Articole similare

Ghid-practic-de-adecvare-la-o-lume-nebună-pinmagazine

Ghid practic de adecvare la o lume nebună

Nu ești destul de bun. Nici n-ai să fii vreodată. Mereu e cineva într-o poziție superioară, plătit mai bine, cu skill-uri la care doar visezi. Tu de ce nu ești ca ei? Gândul te macină. A apărut deja o nouă tehnologie, alte tool-uri. Nu le știi? Poate deja ai devenit nerelevant. Managerii, colegii văd și te evaluează. Mereu e cineva care face asta. Și cel mai dur evaluator ești chiar tu. Poate nu ții pasul, poate te faci de râs. Oare nu cumva și ce ai obținut până acum e fără merite? Senzația imposturii e o piatră grea.

Invest-in-Moonicorns-pinmagazine

Growceanu organizează “Invest in Moonicorns”, pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est

Platforma de business angels Growceanu organizează în 27-28 octombrie „Invest in Moonicorns – The Art of Angel Investment”, un eveniment care vizează să devină cel mai important loc de întâlnire pentru investitorii business angel în Europa Centrală și de Est. Evenimentul va avea loc la Timișoara, la centrul Faber și se adresează investitorilor de tip business angel, precum și persoanelor cu venituri foarte mari sau avere de peste un milion de dolari.

DRUID, pinmagazine

DRUID atrage 30 de milioane de dolari ca parte a rundei de finanțare Seria B pentru a îmbunătăți productivitatea organizațiilor prin aplicații conversaționale și inteligență artificială generativă

 DRUID, lider global în tehnologie de inteligență artificială conversațională, a anunțat astăzi atragerea rundei de finanțare Seria B de 30 de milioane de dolari condusă de TQ Ventures, cu participarea a noi investitori Smedvig Capital, Endeavour și Verve Ventures și a investitorilor existenți GapMinder, Hoxton Ventures și Karma Ventures.