Publicația industriei TECH regionale

Bursele ANIS 2023 – Cadrele didactice universitare pot înscrie proiecte până pe 24 septembrie pentru a obține granturi de 5.000 de euro fiecare

BURSE ANIS, pinmagazine

ANIS, Asociația Patronală a Industriei de Software și Servicii, a dat startul înscrierilor la cea de-a șasea ediție a programului Bursele ANIS. Cadrele didactice universitare își pot înscrie proiectele până pe 24 septembrie 2023. În urma evaluării, doar 11 proiecte selectate vor beneficia de o bursă în valoare de 5.000 de euro. 

Programul se adresează cadrelor didactice universitare din toată țara, care au vârsta de până în 40 de ani (împlinită în anul 2023), au introdus un curs/laborator nou în programă sau au actualizat unul existent, folosind metode inovatoare de predare, bazate pe noi tehnologii și care se încadrează într-unul dintre cele 7 domenii tehnologice propuse în anul universitar 2023 – 2024:

  • Artificial Intelligence & Machine Learning
  • Big Data
  • Cybersecurity
  • Internet of Things (IoT)
  • Blockchain
  • Virtual Reality
  • Tech for All (introducerea cursurilor de tehnologie în facultăți non-IT). 

Pentru a fi eligibil, cursul/laboratorul propus este sprijinit de facultate, fiind cuprins în planul de învăţământ aferent anului universitar 2023-2024, în oricare din formele recunoscute: obligatoriu, opţional sau facultativ. Intervalul de înscriere a proiectelor este 1 – 24 septembrie 2023, iar regulamentul programului poate fi consultat la  https://anis.ro/programe/

În premieră, în acest an, pot participa la program și doctoranzii, nu doar asistenții universitari și lectorii.

Evaluarea proiectelor înscrise se va realiza în cursul lunii octombrie 2023, urmând ca bursele să fie anunțate public în cadrul evenimentului anual Gala Bursele ANIS programată pentru 15 noiembrie 2023.

La edițiile anterioare, dintre cele 152 de proiecte înscrise, 56 au obținut sponsorizări în valoare totală de 280.000 euro. Au participat până în prezent asistenți universitari și lectori de la 51 de facultăți, aflate în 11 centre universitare din România.

Ediția din acest an este realizată cu sprijinul următoarelor companii: Adobe, Bitdefender, Booking Holdings, Deutsche Bank, Endava, Eviden, Softbinator Technologies, Wipro.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,