Publicația industriei TECH regionale

BCR Școala de Business lansează un curs pentru antreprenorii aflați la început de drum: 10 sfaturi pentru startup-uri de succes, realizat împreună cu Iancu Guda

București, 28 martie 2022 – BCR Școala de Business pune la dispoziția antreprenorilor un nou curs gratuit de educație antreprenorială, dezvoltat împreună cu economistul Iancu Guda, care răspunde nevoii de a dezvolta afaceri puternice și de a  genera continuitate de business. Cursul 10 sfaturi pentru startup-uri de succes pornește de la analiza mediului antreprenorial local și aduce în atenție 10 elemente comune ale start-up-urile care și-au asigurat performanța pe termen lung. 

Premisa dezvoltării acestui curs a pornit de la analiza economică a afacerilor din România, care a arătat că doar 0,1% din start-up-uri ajung să atingă maturitatea de business și succesul după 10 ani de activitate. Astfel, în perioada 2000-2010, în România s-au înființat aproximativ 1 milion de companii, dintre care numai 220.000 mai activează astăzi. Dintre acestea, aproximativ 11.000 înregistrează venituri peste pragul de 1 milion euro, 5.000 au o situație financiară solidă și numai 1.000 sunt considerate afaceri antreprenoriale românești. 

Cele 10 module ale cursului urmăresc principiile pe care un antreprenor ar trebui să le aibă în vedere pentru o dezvoltare performantă a businessului său. Pe parcursul celor 10 lecții video, Iancu Guda, vice-președintele analiștilor financiari din România și autorul unora dintre cele mai citite cărți de economie din România, analizează și demonstrează prin exemple practice, cele mai importante elemente pe care le au în comun startup-urile de succes, de la crearea unei identități a afacerii până la diversificarea surselor de finanțare. 

„Prin cursul “10 sfaturi pentru start-up-uri de succes” ne-am uitat la ce putem face pe termen lung pentru clasa antreprenorială din România. Mai departe de cum administrăm o afacere și cum creștem productivitatea, am vrut să aducem în atenție importanța unui plan strategic și nevoia de a semnaliza motivele recurente pentru care unele afaceri performează sau eșuează după o anumită perioadă de timp. Acesta este modul nostru de a oferi perspectivă, încredere și expertiză pentru toți cei care au un business și au nevoie să-și seteze misiunea companiei, cu obiective măsurabile. Vrem ca BCR Școala de Business să fie acel loc unde orice antreprenor se poate reîntoarce ori de câte ori are nevoie de o soluție sau de o explicație pentru consolidarea afacerii, acel loc unde cursurile îmbină teoria cu experiența practică”, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

“Este înțelept să învățăm din greșelile altora, pentru a nu le experimenta pe propria piele. Totuși, această strategie ne ajută doar la evitarea unor pierderi și la supraviețuire, nu este o cale sigură spre success. Ajungem să jucăm un rol important în sectorul nostru de activitate doar dacă ne inspirăm din povești de succes pentru a implementa cele mai bune practici pentru dezvoltarea sustenabilă a afacerii. Toate acestea devin esențiale pentru afacerile aflate la început de drum. Pentru a înțelege ingredientele de succes în business, am analizat cele mai performante startup-uri și am găsit zece elemente pe care acestea le au în comun. Mai departe, am sintetizat totul în 10 episoade scurte și la obiect în cursul 10 Sfaturi pentru startup-uri de success”, a afirmat Iancu Guda, vice-președintele analiștilor financiari din România și lector universitar.

Cursul de educație antreprenorială oferă celor interesați de a avea un business durabil, acces gratuit la informații ce îi vor ajuta să își consolideze strategia de finanțare și să pună bazele unei afaceri ancorate în realitatea economică, prin accesarea tuturor oportunităților oferite de mediul digital. Cele 10 lecții pe care antreprenorii le vor parcurge în cadrul cursului sunt: 

  1. Identitatea – Care sunt elementele esențiale pentru crearea identității firmei
  2. PERIP – Pasiune – Expertiza – Reputație – Independență și Planificare
  3. Echipa – Cum să recrutezi cei mai buni oameni
  4. Nevoia – Cum să ai clienți loiali și recurenți
  5. Modelul de business – Cât de scalabilă e afacerea
  6. Diversificarea surselor de finanțare – Cum să te dezvolți, chiar și în context dificile
  7. Planificarea financiară – Proiecția bugetului de venituri și cheltuieli
  8. Scenariile de stres – Câte scenarii trebuie pregătite pentru situațiile financiare
  9. Transformarea digitală prin tehnologie și comerțul online – Exploatează toate oportunitățile oferite de mediul digital
  10. Strategia de investiții – Secretul unei afaceri performante

Platforma BCR Școala de Business a ajuns la peste 18.000 de utilizatori, antreprenori, manageri, liber profesioniști, profesori și studenți care doresc să se pregătească pentru o aventură în lumea businessului.

BCR Școala de Business este o platformă online cu lecții și sfaturi practice de business pentru antreprenorii aflați la început de drum, dar și pentru cei experimentați, unde aceștia pot învăța cum să își completeze abilitățile native și simțul afacerilor cu cunoștințele necesare pentru a avea un business inteligent. Platforma cuprinde în prezent 8 cursuri, ce au în total 73 de module, peste 100 de materiale video și 95 de teste.

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,