Femeile și tehnologia sunt lucruri incompatibile. Știința și tehnologia, deopotrivă, au nevoie de putere de concentrare, gândire logică și inovație. –  Cristina Juc, Community Manager at Spherik Accelerator

Discutam recent cu cineva despre „femei în tehnologie”, iar primul lucru care i-a venit în minte legat de subiect (și pe care nu s-a sfiit să mi-l comunice imediat) a fost că femeile în tehnologie sunt un dezastru. Nu pot să nu fiu de acord, mai ales că mi-a adus și motive bine argumentate. O simpla căutare online mi-a oferit și exemplele de care aveam nevoie pentru a ne ilustra mai departe punctul de vedere.

Un prim motiv

De exemplu, unul dintre motivele pentru care femeile sunt un dezastru este partea noastră emoțională, care ne face mai puțin raționale. Acum câțiva ani am înțeles că acest fapt se reflectă inclusiv în modul de a scrie cod, care este mult mai dezorganizat și nestructurat în cazul nostru.
Un studiu realizat pe utilizatorii GitHub – cea mai mare platformă online pentru dezvoltatorii de software, sugerează însă că liniile de cod scrise de femei au șanse mai mari să fie acceptate și lăudate de către ceilalți utilizatori, lucru dovedit adevărat în cazul în care aceștia nu știau că este implicată și o femeie în ecuație. Cu alte cuvinte, atâta timp cât nu știe nimeni că ești femeie (adică nu știi să scrii cod), există totuși șanse să-l scrii bine, cu tot cu emoțiile aferente.

Nu ne putem concentra asupra unui singur lucru: unui îi spun multi-tasking

O altă problemă majoră pe care o avem de obicei, în calitate de femei, este inabilitatea noastră de a ne concentra asupra unui singur lucru. Unii îi spun multi-tasking însă, de fapt, este capacitatea de-a face față întreruperilor constante.
Deși sunt studii care confirmă abilitatea nostră de a jongla mai bine cu acțiuni și sarcini de lucru, se prea poate că facem o treabă la fel de proastă, doar că ne plângem mai puțin (poate).
Am mai putea menționa capacitatea noastră de a găsi probleme în cele mai puțin probabile contexte, cum ar fi răspunsul la întrebarea „Cum arată rochia asta?” Ca să găsim un răspuns acceptabil, e suficient să facem o listă de potențiale subiecte și aspecte care ar putea avea legătură cu cuvintele din întrebarea în cauză. Bazându-se pe acest mod de gândire divergent, Karen Spärck Jones, de exemplu, a pionierat tehnici de lucru cu calculatorul care au eliminat nevoia de a folosi ecuații și sisteme sofisticate de cod.
Se mai știe că femeile nu pot face diferența între viața profesională și cea personală. Este firesc ca atunci când ești la birou să fii complet absorbit de muncă, iar când pleci acasă, să uiți complet despre asta, iar dacă Mary Allen Wilkes ar fi învățat să își vadă de viața ei când pleca de la laborator, am fi fost cu toții mai liniștiți, probabil, astăzi.
Pentru că nu a știut, însă, să-și seteze niște limite, acum avem cu toții calculatoare personale.
Ar mai fi multe de zis pe acest subiect, însă argumentul suprem ar fi că femeile sunt un dezastru mai ales pentru că sunt mereu nemulțumite de mersul firesc al lucrurilor și caută în mod constant mo­duri prin care să provoace status quo-ul. Ori dezvoltarea tehnologică are nevoie de consecvență și de liniște, nu de perturbări și de schimbare.
Acest articol nu este despre șanse, sau despre egalitate, ci despre poveștile pe care ni le spunem nouă înșine și pe care acceptăm să ni le spună societatea, zi de zi.