Publicația industriei TECH regionale

Gândesc, Muncesc și Mănânc… cu Cap?

Dan Macisanu, pinmagazine

Autor: Dr. Daniel Măcişanu

Ca medic specialist în dietă disociată și nutriție hipocalorică, cu peste două decenii de experiență în monitorizarea pacienților de toate vârstele și cu diverse patologii, am observat cum obiceiurile alimentare influențează profund sănătatea și starea generală de bine. De la copii și sportivi de performanță până la gravide, am lucrat cu oameni din toate categoriile sociale și am văzut cât de important este un regim alimentar echilibrat.

După pandemia din 2020, lumea noastră s-a schimbat radical. Ne-am conectat mai mult decât oricând, ne împărțim timpul între sarcini profesionale și personale, iar adesea uităm de propria noastră sănătate. Munca hibridă, fie că se desfășoară acasă sau la birou, a transformat stilul nostru de viață. Deși majoritatea dintre noi își doresc să fie productivi, sacrificăm adesea calitatea vieții și sănătatea în favoarea confortului imediat. Gândim și muncim cu cap, dar oare mâncăm la fel?

În acest context al muncii hibride, se ridică întrebarea: cum ne afectează aceste schimbări obiceiurile alimentare? Această discuție nu privește doar pe cei din domeniul IT, ci pe oricine care, din diverse motive, nu reușește să își organizeze mesele corespunzător. Este vorba despre cei care pun simplitatea meselor deasupra calității, despre cei care nu au timp să-și prepare mâncarea sau care, din comoditate, apelează frecvent la soluții rapide și la îndemână.

De obicei, îmi este mult mai ușor să discut aceste aspecte față în față cu pacienții mei, să le ascult preocupările și să le ofer recomandări personalizate. Totuși, în acest articol, voi încerca să ofer câteva principii generale care să vă ajute să navigați printre provocările alimentare ale muncii hibride. Aceste sugestii sunt menite să servească drept ghid pentru menținerea unui stil de viață sănătos și echilibrat, chiar și în contextul unui program aglomerat.

Pe nesimțite, putem cădea în capcana alimentară a confortului. Munca hibridă vine cu avantaje, cum ar fi lipsa drumurilor lungi până la birou și flexibilitatea programului, dar aduce și capcane subtile. Una dintre acestea este tentația de a consuma alimente rapide și la îndemână, fără a lua în considerare valoarea lor nutritivă. „Comfort food” și „street food” au devenit norme pentru mulți, iar confortul a ajuns să fie sinonim cu mese rapide, bogate în calorii și sărace în nutrienți.

Acum, reflectați: mănânci… dar te hrănești cu adevărat? Când mâncăm pe fugă sau ne bazăm pe alimente procesate, riscăm să ne privăm corpul de nutrienții esențiali. Poate că am eliminat disconfortul imediat al foamei, dar am adăugat pe termen lung un stres suplimentar organismului nostru, din cauza lipsei de macro și micronutrienți de calitate. De câte ori ați deschis laptopul cu o farfurie pe birou, consumând ce ați găsit mai rapid la supermarket sau în frigider?

Aceasta este o situație comună, care duce la o serie de efecte negative asupra sănătății. Lipsa meselor regulate și a alimentației echilibrate (“nu mananc nimic timp pana la amiază sau seara” așa cum menționează mulți dintre pacienții mei) poate provoca fluctuații periculoase ale nivelului de insulină, contribuind la dezvoltarea rezistenței la insulină și la alte probleme de sănătate pe termen lung. Numai prin schimbări asumate rațional în stilul de viață și alimentație putem inversa aceste efecte și putem menține sănătatea pe termen lung, inclusiv în fața cântarului.

Impactul Meselor Neregulate asupra Sănătății

Munca prelungită fără pauze pentru masă poate avea efecte negative semnificative asupra sănătății, în special prin intermediul hormonilor și metabolismului. Atunci când sărim peste mese, nivelul de cortizol, cunoscut și ca hormonul stresului, crește semnificativ. Acest hormon nu doar că stimulează senzația de foame, dar favorizează și acumularea de grăsime abdominală, afectând în același timp nivelurile de insulină. Aceste modificări hormonale pot contribui la dezvoltarea rezistenței la insulină, un precursor al diabetului de tip 2.

Consumul de alimente cu indice glicemic ridicat, precum produsele de patiserie sau băuturile zaharoase, duce la creșteri rapide ale glicemiei, forțând pancreasul să elibereze cantități mari de insulină pentru a normaliza nivelul de zahăr din sânge. Acest „spiking insulinic” poate, în timp, să provoace rezistență periferică la insulină, deschizând calea către sindromul metabolic și alte afecțiuni grave.

După aceste creșteri bruște ale glicemiei urmează o scădere la fel de abruptă, cunoscută ca efectul Yo-Yo al glicemiei, care poate duce la hipoglicemie, manifestată prin oboseală, irascibilitate și o foame intensificată. Această fluctuație perpetuează ciclul de consum de alimente nesănătoase.

Grelina, denumită și „hormonul foamei”, joacă un rol important în aceste procese. Nivelurile sale cresc atunci când nu mâncăm la intervale regulate, ceea ce poate duce la supraalimentare la următoarea masă și la dezechilibre metabolice.

Un stil de viață dezechilibrat, caracterizat prin mese neregulate, consum excesiv de alimente cu indice glicemic ridicat și un nivel crescut de stres, poate duce la dezvoltarea sindromului metabolic. Aceasta este o combinație de afecțiuni care includ hipertensiunea arterială, niveluri crescute de trigliceride, niveluri scăzute de HDL (colesterolul bun), glicemie crescută și obezitate abdominală, toate crescând riscul de boli cardiovasculare și diabet de tip 2.

Pentru a evita aceste riscuri, este esențial să adoptați câteva măsuri practice. Mesele frecvente și echilibrate, bogate în fibre, proteine de calitate și grăsimi sănătoase, ajută la menținerea stabilității nivelului de zahăr din sânge și la evitarea suprasolicitării pancreasului. Gestionarea stresului prin practici simple, cum ar fi exercițiile de respirație, meditația sau pauzele scurte pentru mișcare, poate reduce nivelul de cortizol și preveni efectele negative asupra sănătății metabolice. De asemenea, adoptarea unei diete bazate pe alimente cu indice glicemic scăzut, cum ar fi legumele, fructele, leguminoasele, brânzeturile și lactatele slabe, poate contribui la menținerea sănătății pe termen lung.

Soluții Practice si eficiente pentru o Alimentație Echilibrată

Întotdeauna le spun pacienților mei că „niciodată nu este greu să faci un lucru, greu este să ajungi în starea de a-l face.” Vestea bună este că există soluții simple și eficiente pentru a-ți organiza mesele, chiar și atunci când timpul nu este de partea ta. Să mănânci „cu cap” nu înseamnă să renunți la confort, ci să îți adaptezi obiceiurile astfel încât să combini utilul cu plăcutul.

Unul dintre cele mai frecvente mituri pe care le aud este: „Nu am timp să gătesc, așa că mâncarea rapidă este singura opțiune.” Realitatea este că mâncarea rapidă poate fi sănătoasă dacă alegi alimente neprocesate și bogate în nutrienți. De exemplu, un avocado, humus, salată de vinete, zacuscă pe toast sau un smoothie proteic pot fi preparate în doar câteva minute.

Un alt mit comun este: „Mă simt prea obosit să fac mișcare după o zi de muncă.” În realitate, chiar și 10 minute de exerciții ușoare pot îmbunătăți circulația, pot crește nivelul de energie și pot îmbunătăți considerabil starea de spirit.

Să mănânci „cu cap” nu înseamnă să renunți la confort, ci să îți adaptezi obiceiurile pentru a îmbina utilul cu plăcutul.

Planificarea meselor este cel mai bun aliat al tău. Câteva minute petrecute la începutul săptămânii planificând mesele pot face o diferență uriașă. De exemplu, chiar și un simplu sandwich poate fi sănătos dacă este preparat cu ingrediente de calitate: două felii de pâine integrală, o frunză de salată verde, roșie, castravete sau ardei, un pic de brânză tartinabilă, un ou fiert feliat, o felie de pastramă de pui, porc, curcan sau vită și un sos Tzatziki. Acest exemplu poate fi adaptat și pentru ovolactovegetarieni sau vegani.

Externalizarea meselor sănătoase poate fi o soluție eficientă dacă timpul nu îți permite să gătești. Serviciile de livrare care oferă opțiuni sănătoase îți permit să primești alimente bogate în nutrienți fără a sacrifica timpul sau confortul. Poți, de asemenea, să optezi pentru un control atent al numărului de calorii zilnice.

Gustările inteligente pot face diferența în menținerea energiei pe termen lung. Înlocuiește gustările nesănătoase cu opțiuni mai bune, cum ar fi oleaginoasele (până la 150g), brânzeturile și lactatele cu un conținut redus de grăsime (între 5-10%) și fructele proaspete. Acestea nu doar că îți oferă energie, dar îți ajută și la menținerea concentrării.

Adoptă o alimentație conștientă, evitând să mănânci în fața ecranului sau să întrerupi masa pentru activități neesențiale. Acordă-ți 10-15 minute pentru a te concentra exclusiv pe actul de a mânca. Acest obicei te va ajuta să consumi mai puțină mâncare și să fii mai conștient de ceea ce consumi. De prea multe ori, mâncăm mai mult decât este necesar, distrași de alte activități, cu gândul și privirea în altă direcție.

Gestionarea stresului prin alimentație este esențială. Stresul poate influența alegerile alimentare, așa că este important să consumăm alimente bogate în magneziu (nuci, semințe, fructe precum bananele), omega-3 (pește gras), ciocolată neagră (cu un conținut de cacao de peste 70%) și cereale integrale (orz, ovăz, quinoa fără adaosuri de zahăr).

Alegerea corectă a restaurantelor este, de asemenea, un factor important. Dacă preferi să comanzi mâncare, alege restaurantele care oferă opțiuni sănătoase. Optează pentru sosuri servite separat și pentru variantele coapte sau la grătar în locul celor prăjite.

Hidratarea adecvată este crucială pentru menținerea funcțiilor metabolice și cognitive optime. Vă recomand să aveți întotdeauna la îndemână o sticlă de apă sau ceaiuri naturale, prioritizând sursele naturale de hidratare. Evitați băuturile îmbogățite artificial cu minerale, cu excepția cazurilor de necesitate medicală. Organismul are nevoie de hidratare „naturală”, bazată pe consumul de sucuri de fructe sau legume proaspete, accesibile și benefice pentru sănătate. În domeniul sportului de performanță, anumite studii arată că băuturile energizante și mineralizante pot avea un impact pozitiv, datorită biodisponibilității clinice și chimice a mineralelor, însă acestea reprezintă un subiect complex, care necesită o discuție separată.

Integrarea pauzelor active în rutina zilnică este esențială pentru menținerea stării de bine. Chiar și câteva minute de întinderi, relaxare sau o scurtă plimbare pot aduce beneficii semnificative pentru sănătatea ta fizică și mentală.

Adoptând aceste soluții simple, poți menține un stil de viață echilibrat și sănătos, chiar și în contextul unui program încărcat.

Ganduri de final

Într-o lume în care timpul pare să fie mereu insuficient, sănătatea poate părea un lux. Totuși, alegerile pe care le facem în ceea ce privește alimentația și modul în care ne tratăm corpul nu sunt doar decizii de moment, ci investiții esențiale pentru viitorul nostru. Munca hibridă, cu toate avantajele și provocările sale, nu trebuie să devină un obstacol în calea unei alimentații sănătoase. Conștientizând importanța nutriției și adoptând obiceiuri alimentare simple și echilibrate, putem preveni numeroase probleme de sănătate pe termen lung și ne putem susține o viață activă și productivă.

Deși nu este subiectul central al discuției noastre, este important să nu uităm rolul și importanța suplimentelor alimentare. Acestea trebuie integrate în regimul nostru alimentar cu discernământ, sub supraveghere medicală, mai ales în situațiile în care alimentația nu reușește să acopere toate necesitățile nutritive, în special pentru cei care urmează un stil de viață vegan, vegetarian sau alte regimuri speciale.

Nu este necesar să facem schimbări dramatice sau eforturi imposibile. Cu mici ajustări în rutina zilnică, cum ar fi alegerea unor gustări mai sănătoase, stabilirea unor ore regulate pentru mese și acordarea atenției necesare alimentelor pe care le consumăm, putem crea un echilibru între munca intensă și un stil de viață sănătos. La finalul zilei, ceea ce contează cu adevărat este cum ne simțim în pielea noastră și cum reușim să ne menținem sănătatea pe termen lung, fără a renunța la confortul și bucuriile pe care le oferă viața modernă.

Prin planificare atentă și o abordare conștientă, ne putem hrăni corpul într-un mod care să susțină nu doar performanța în muncă, dar și sănătatea generală pe termen lung. Gândește, muncește și mănâncă cu cap – corpul tău îți va mulțumi!

Distribuie și tu:

RECOMANDATE

Articole similare

7 ani de #FabLab în Iași

Asociatia Fab Lab Iași sărbătorește 7 ani de la deschiderea primului său spațiu de coworking, timp în care a devenit un catalizator al inovației tehnologice,