8

8 businessuri accelerate de InnovX-BCR, cu cele mai bune rezultate din ultimii doi ani, vor participa la SelectUSA Investment Summit de la Washington

8 businessuri de tehnologie din cadrul InnovX-BCR vor participa în perioada 26-29 iunie la cel mai important eveniment dedicat investițiilor străine directe din Statele Unite: SelectUSA Investment Summit. Cele opt companii fac parte din toate grupele acceleratorului InnovX-BCR 2020-2021 și au o cifră de afaceri sau finanțare atrasă între 50.000 de euro și peste 1 milion de euro și au fost selectate în funcție de rezultatele avute în ultimii doi ani – atragerea de finanțări, parteneriate și evoluție cifra de afaceri. Reprezentanții Cyscale, Smarthuts, Salarium, MOCAPP, Credit Sky (Invoice Cash), Kinderpedia, Headlight Solutions și Olstral vor participa la summitul ce promite să ofere oportunități importante de dezvoltare și finanțare businessurilor participante.

Trei din cele opt companii care au trecut prin acceleratorul InnovX-BCR, Cyscale, Salarium și Credit Sky (Invoice Cash), au fost deja selectate pentru a-și prezenta afacerile în fața unui panel de jurați, în sesiunile dedicate cybersecurității și fintech, din cadrul SelectUSA Tech Updates

SelectUSA Investment Summit a facilitat, în edițiile trecute, investiții totale de peste 58 de miliarde de dolari și reușește să atragă anual mai mult de 1.200 de investitori, din aproximativ 80 de piețe internaționale. Reprezentanții companiilor vor avea numeroase ocazii de networking și întâlniri cu investitori și reprezentanți locali, pentru a afla despre oportunitățile specifice de dezvoltare pentru afacerile lor pe teritoriul Statelor Unite. Banca Comercială Română a acoperit costul biletelor de acces la summit și pe cel al standurilor de prezentare, pentru toate cele opt companii participante. Pentru start-up-urile din grupa Grinders, costurile de transport și cazare au fost de asemenea acoperite de către bacă.

Am plecat în călătoria InnovX-BCR în urmă cu trei ani și jumătate, pentru că am crezut în importanța susținerii antreprenorilor din tehnologie, ei fiind cei care ne pot oferi soluții inovatoare pentru viitor și pot aduce valoare adăugată în economie. Programul contribuie real la dezvoltarea startup-urilor printr-o metodologie testată și bine pregătită, iar participarea la evenimente globale, așa cum este și summitul SelectUSA, este încununarea eforturilor depuse de antreprenori și a muncii echipei InnovX-BCR”, a afirmat Ionuț Stanimir, director de marketing și comunicare BCR și co-fondator InnovX.

“Plecarea în Statele Unite este o oportunitate majoră pentru businessurile InnovX-BCR de a se conecta cu investitori și stakeholderi care le pot facilita scalarea la nivel global. Experiența deja acumulată de antreprenori în accelarator, fie că vorbim despre Startupuri, Scaleups sau Grinders, îi va ajuta să creeze cu ușurință relații și să-și prezinte cu încredere afacerile în fața posibililor finanțatori. Un avantaj considerabil al SelectUSA Investment Summit este că reunește sub același acoperiș experți din domeniul tehnologiei, dar și din sectorul administrativ, astfel încât se creează oportunități reale de dezvoltare pentru businessuri pe piața din SUA”,  spune Diana Dumitrescu, CEO InnovX-BCR.

Participanții din cohorta Grinders 2020-2021:

  1. Salarium este prima soluție românească pentru plata instantă a salariului în avans și educație financiară. Salarium este un startup Fintech cu o dorință puternică de a schimba paradigma „zilei de salariu” și de a scurta decalajul dintre zilele lucrate și zilele plătite. Echipa Salarium are experiență în produse financiare și beneficii și vine cu o expertiză puternică în marketing și creșterea afacerilor.
  2. MOCAPP este un startup martech (marketing și tehnologie) fondat în 2019. MOCAPP a creat o platforma de tipul Influencer Ads prin care companiile și agențiile folosesc pot automatiza procesele și reduce costurile cu 45% până la 70%.

Participanții din cohorta Startups 2020-2021:

3. Cyscale esteo companie din Cluj-Napoca, care dezvoltă tehnologii multi-cloud de management, securitate și conformitate. Cyscale dezvoltă conceptul de Cloud Security Posture Management (CSPM) pentru a oferi o imagine de ansamblu a întregului cloud. Povestea Cyscale a început de la nevoia de a gestiona mai multe medii cloud răspândite în AWS, Azure și Google Cloud Platform. După o cercetare de piață, echipa Cyscale și-a dat seama că există foarte puține produse care oferă API-uri și modalități complete pentru operatorii Dev și dezvoltatori. Astfel, Cyscale au decis că vor crea „cel mai bun instrument pe care dezvoltatorii și managerii lor îl vor iubi și utiliza în activitatea lor zilnică de gestionare a cloudului”.

4. Kinderpedia este o platformă SAAS și o aplicație mobilă menită să ajute școlile primare și grădinițele, oferindu-le soluții complete de comunicare și gestionare. Platforma pune la dispoziția clienților un sistem de operare unic pentru a integra toate activitățile și nevoile operaționale, financiare și educaționale. Caracteristicile cheie ale Kinderpedia sunt comunicarea în timp real, interacțiunea personalizată și partajarea resurselor.

5. Credit Sky (Invoice Cash). În 2020, ICG a dezvoltat produsul Invoice Cash, un FinTech care aduce o soluție de finanțare complet digitală, modernă și inovatoare pentru IMM-uri. ICG abordează lipsa de lichidități pentru IMM-uri printr-o infrastructură IT modernă și scalabilă, care este ușor de utilizat, transparentă și operațională 24/7, 365 de zile/an.

Participanții din cohorta Scaleups 2020-2021:

6. Smarthuts este o soluție SaaS care permite distribuirea și monitorizarea sarcinilor atribuite angajaților sau contractorilor și optimizarea resurselor și proceselor implicate. Managerii vor ști ce fac angajații lor, în cât timp și câte resurse sunt implicate. SmartHuts păstrează o evidență completă a tuturor sarcinilor efectuate de către angajații la birou, de la distanță sau în locația clienților/ contractorilor și le evidențiază în fluxurile de lucru ale companiei.

7. Headlight Solutions este o companie de tehnologie care furnizează produse și soluții B2B, specializată în cercetare-dezvoltare. Produsele companiei sunt: computere, terminale self-service, sisteme de conferință, platforme SmartCity & IoT și software elaborat.

8. Olstral este o companie producătoare de piese pentru industria de aviație, apărare, spațiu și implanturi ortopedice din titan, cu divizii specializate în vânzarea de echipamente avansate de fabricatie CNC și soluții IoT.

Acceleratorul InnovX-BCR este un proiect realizat în parteneriat cu UiPath, Microsoft, Oracle, IBM, Startup Grind, Mindspace, DLA Piper, EY, MIT CEE Forum și multe alte companii deschise inovării. Mai multe detalii despre Acceleratorul InnovX-BCR: www.bcr.ro/accelerator și www.innovx.eu.

CategoriesOameni din IT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.